vineri, 28 octombrie 2011
Ziua Armatei Romane!
Data de 25 octombrie 1944, Ziua Armatei Române, semnifică data eliberării totale a nord-vestului Transilvaniei de sub ocupație și administrație străine. Eliberarea întregului teritoriu național s-a obținut prin lupta eroică a peste 525.000 de militari angajați nemijlocit în luptă, între 23 august și 25 octombrie 1944. Dintre aceștia au fost uciși sau răniți circa 58.000. Pierderile provocate inamicului s-au ridicat la 89.934 militari, dintre care 76.275 prizonieri. Eliberarea părții de nord-vest a României nu a însemnat și încetarea luptelor duse de Armata Romană, care a continuat războiul antifascist alături de puterile Națiunilor Unite pentru eliberarea Ungariei, Cehoslovaciei și Austriei, până la victoria finală, scrie hotnews.ro
In sarbatorirea acestei zile, militarii braşovenii i-au onorat pe ostaşii care şi-au dat viaţa pentru pământul românesc, în urmă cu 67 de ani. În cinstea lor oficialităţile, dar şi braşovenii prezenţi la ceremonial ,printre care si mebrii Partidului Conservator, au depus coroane la mormântul eroilor.
Devenită simbol al tuturor bătăliilor şi eroilor neamului românesc, data de 25 Octombrie a rămas întipărită în sufletele românilor ca zi în care ţara îşi sărbătoreşte Armata şi pe cei care au fost sau sunt în slujba ei.
Anul European al Voluntariatului !
În perioada 21-23 octombrie 2011, o delegaţie numărând 40 de tineri conservatori din toată ţara, a onorat invitaţia europarlamentarului Sabin Cutaş, printr-o vizită la Bruxelles, care a avut ca subiect central tema „2011 - Anul European al Voluntariatului”.
Şi dacă anul trecut la Bruxelles, “Tinerii Conservatori au spus un NU hotărât sărăciei” ,anul 2010 fiind declarat de către Parlamentul European drept ‘’Anul European de luptă împotriva sărăciei și a excluziunii sociale’’,anul acesta, micii politicieni au venit în sprijinul altei directive a Comisiei Europene, care a desemnat anul 2011 drept „Anul European al Voluntariatului”.
Timp de 3 zile, tinerii conservatori s-au familiarizat cu o parte din proiectele europene importante care se derulează cu ajutorul voluntarilor şi au asimilat informaţii importante despre contribuţia voluntariatului la evoluţia societăţii şi a cetăţenilor ei.
În timpul rămas liber, dl. Sabin Cutas, europarlamentar PC, le-a prezentat tinerilor conservatori capitala Bruxelles, fiind trecute în revista Parlamentul European, Atomium şi Mini Europe, ultima zi fiind dedicată vizitării oraşuluiAntwerp. „A fost o experienţă pe cât de plăcută, pe atât de utilă şi necesară. Am conştientizat o dată în plus că, într-o lume plină de egoism, voluntariatul reprezintă un mod de viaţă, o formă de cetăţenie activă, dar din păcate, mult prea puţin sprijinit în ţară. Sunt convins că vom reuşi să punem în practică experienta căpătată aici şi să aducem şi noi, o umilă contribuţie mişcării de voluntariat din România”, a declarat Adrian Bughiu, Preşedintele Executiv al Tinerilor Conservatori.
Biroul de presa, 26.10.2011
vineri, 7 octombrie 2011
Un Mediu Curat, O Viata Sanatoasa!
Unele locuri sunt ingrijite....
...altele insa nu!
Mergand pe principiul "Fapte, NU Vorbe!", imaginile pot explica mai bine decat alte cuvinte, respectul Conservatorilor fata de mediul inconjurator... Sa lasam fotografiile sa "vorbeasca"...
Starea mediului inconjurator ne afecteaza direct viata si sanatatea. Este nevoie de responsabilitate pentru a respira un aer curat, pentru a bea apa curata si pentru a putea folosi conditiile de viata pe care ni le ofera in mod direct natura. Deci NU uita sa lasi in urma ta exact asa cum vrei sa gasesti urmand regula celor doi "R" : RESPECTA si RECICLEAZA!
marți, 4 octombrie 2011
Doneaza o carte pentru a avea parte! 26-30 SEPTEMBRIE 2011
In perioada 26-30 Septembrie, in zona pietei din Steagu, Conservatorii si-au instalat cortul pentru a colecta carti de la Brasoveni pentru a le dona mai apoi scolilor din mediul rural care nu dispun inca de o biblioteca dotata sau nici nu exista. Sub titlul "Doneaza O Carte Pentru a Avea Parte!" , campania sub indrumarea Prim-Vicepresedintelul Nicolae Cristei a avut un mare succes, oamenii fiind receptivi si intelegand repede mesajul nostru de a ajuta si indemna noua generatie de tineri sa citeasca si sa se documenteze din carti si nu de pe internet.
Pe langa cartile care au fost colectate direct la cort saptamana trecuta, in zilele urmatoare urmeaza sa mergem direct acasa la anumite persoane pentru a prelua cartile ce nu au putut fi aduse personal. In paralel cu colectarea cartilor Tinerii Conservatori au masurat tensiunea arteriala doritorilor si au interactionat cu trecatorii pentru a arata ca noua chiar ne pasa de ce se intampla in jurul nostru!
Tinerii Conservatori Brasov adreseaza mii de multumiri celor ce au donat carti iar in continuare, pentru cei ce vor sa se alature campaniei noastre donand o carte, avem un nr. de tel.0368/465024 sau la sediul partidului de pe str. Appullum nr.3 iar daca nu va puteti deplasa venim noi la voi, doar contactati-ne!
Galerie foto:
Doneaza o carte pentru a avea parte!
Abonați-vă la:
Postări (Atom)