La jumătatea lui 2008, scumpirea alimentelor o depăşea pentru prima dată după patru ani pe cea a mărfurilor nealimentare sau a serviciilor, pe fondul deprecierii leului şi importurilor masive de produse agricole. Ceea ce face însă diferenţa dintre mijlocul anului 2008 şi începutul lui 2011 constă în puterea de cumpărare a populaţiei, care acum este mult mai slabă decât în urmă cu doi-trei ani. Acesta era, de altfel, şi semnalul de alarmă al economiştilor care avertizau că ne paşte o criză alimentară: preţurile vor creşte atât de mult încât o parte tot mai mare din populaţie nu-şi va mai permite ca, din veniturile lunare, să-şi asigure necesarul de hrană.
Datele raportate la 10 Martie anul curent, de Institutul Naţional de Statistică (INS) arată că alimentele s-au scumpit în februarie 2011, faţă de aceeaşi lună din anul precedent, cu 8,83% – avans nemaiîntâlnit din perioada mai-septembrie 2008.
Dar, atenţie, în acel an, dinamica salariilor acoperea lejer creşterea preţurilor la alimente şi la celelalte produse/servicii din coşul de consum, astfel că românii nu au resimţit scumpirile ca pe o criză; azi, preţurile cresc galopant, în timp ce salariile scad sau stagneaza, ceea ce este cu totul altceva, dar acest lucru nu pare să deranjeze autorităţile de la Bucureşti.
În timp ce în alte ţări se iau măsuri extreme pentru contracararea scumpirilor, în baza unor strategii bine puse la punct, Bucureştiul rămâne impasibil, ca şi cum n-ar exista destui români cu venituri prea mici pentru a înfrunta avansul preţurilor.
Noi?? Noi ce facem?? Cum putem actiona pentru a estompa cresterea preturilor? Ce putem face pentru a ajunge la rezultate vizibile?? Daca in general spunem ca "Timpul le rezolva pe toate! " in situatia Romaniei de azi timpul le agraveaza pe toate, cu scumpiri peste noapte si autoritati impasibile.
Ce e de facut??
sursa: Adevarul
